Având în vedere prevederile Legii nr. 206/2024 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, vă comunicăm spre diseminare următoarele precizări:
-Plata sumelor suplimentare reprezentând ajutor de stat prevăzute la art. 5 alin. (3^1) și la art. 6 alin. (2^1) se efectuează fără depunerea altei cereri de sprijin, dar cu condiția depunerii documentelor de valorificare a cantității minime de tomate în spații protejate, respectiv usturoi, prevăzute în actul normativ;
-Pentru eficiență și accesibilitate, în sprijinul beneficiarilor ajutorului de stat, documentele privind obținerea și valorificarea producției de tomate pot fi depuse, în intervalul 14 iulie-15 august, la punctul de lucru din Tecuci, str. Gh. Petrașcu nr. 42-44 (lângă APIA – Centrul local Tecuci 1).