Guvernul României a aprobat în data de 18.01.2024, OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat de sprijinire a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Actul normativ vizează acordarea unui grant direct întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, în vederea compensării parțiale a creșterii costurilor de producție, recoltare, transport și depozitare a recoltei agricole vegetale primare obținută la culturile înființate în toamna anului 2022, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Grantul direct din cadrul prezentei scheme reprezintă o plată compensatorie pe suprafață care constă în echivalentul în lei a 100 euro/hectar, care se acordă unei întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru suprafețe de teren arabil cultivate în toamna anului 2022, pentru un număr maxim de 162.640 beneficiari.
Mai multe detalii aici: https://www.madr.ro/comunicare/8715-sprijin-acordat-sectorului-vegetal.html