Cancelarul Angela Merkel i-a primit pe șefii delegațiilor invitate la Forumul Mondial pentru Alimentație și Agricultură Petre DAEA, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat în perioada 18-20 ianuarie la Berlin la deschiderea celei de-a 84-a ediții a expoziției ”Săptămâna Verde” și la Forumul Mondial pentru Alimentație și Agricultură. În marja acestor manifestări ministrul Agriculturii Petre Daea a avut o serie de întâlniri cu miniștrii Agriculturii din țările membre UE și diverse oficialități cu care s-a întreținut în cadrul Forumului și la standul României. Printre aceștia s-au numărat: Julia Klockner, ministrul federal al agriculturii din Germania, Vytenis Andriukaitis, Comisar european pentru Sănătate animală și siguranță alimentară, Michael Müller, primarul Berlinului, Dr. Christian Göke, CEO Messe Berlin GmBH, Joachim Rukwied, Președinte al Asociației Fermierilor din Germania, Dr. Wolfgand Ingold, Președinte al Federației Industriilor Alimentare și Băuturilor. De asemenea, Carola Schouten, ministrul Agriculturii, naturii și calității alimentelor din Olanda, a vizitat standurile din pavilionul României exprimându-și interesul față de produsele expuse de producătorii români.